nightmare.
Nu are nici un rost. Nici un sens. Şi nici o logică. De ce ar trebui sa aibă? Pentru că tu gândeşti cu mintea. Ei i se pare totul uşor. Pluteşte ca o pană. Închide ochii şi vede ceea ce doreşte. Acum vrea sa fie aici. Nu, nu departe. Ea, cu tine. Numai voi doi. Să-ţi audă inima bătând des de emoţie. Şi de nerăbdare. Să te întrebe nimicuri, să visaţi împreună visul vostru. Nu al fiecăruia. Să aveţi unul numai şi numai al vostru. Şi nimeni să nu mai ştie de el. V-aţi promis unul celuilalt că rămâne secret. Da, este al vostru. Aveţi ceva împreună. Ceva de care numai voi doi ştiţi. Şi noaptea. Te-a iubit. Poate încă te mai iubeşte. Precis trebuie să fie aşa. Ţi-a zis că primăvara e anotimpul vostru. Îşi plimbă degetele prin părul tău, îţi şopteşte.
Deschizi ochii. Nu e lângă tine. Nu ştii când a fost ultima oară. Îţi pleci capul în pumni. Plouă. Nu e primăvară. Îţi aminteşti cum a fost când i-ai spus că o iubeşti. A plâns de fericire. Ţi-ai dori să îi spui din nou. De fiecare dată ca şi cum ar fi prima oară.
